Ce ne spunem cand nu ne vorbim- Chris Simion

 

Cand aveam trei ani, am intrebat-o pe mama de ce nu poate inima mea sa bata o singura data.Si mama mi-a raspuns: Daca ar bate o singura data, n-ar mai exista golurile dintre batai. Si de ce as avea nevoie de golurile acestea, am intrebat-o apoi? Si ea mi-a raspuns: Pentru ca intr-o zi, cineva sa vina si sa le umple.

As putea scoate o multime de citate din carte, pagini fara inceput si fara sfarsit, asemanatoare cu o saga a unor indragostiti. Sau doar oameni care isi spun cuvinte frumoase?

Aceste cuvinte frumoase sunt prezente pe fiecare pagina, astfel incat la final ai impresia ca ai terminat de citit o cartea de poezii. Si ca in acea carte se vorbea putin si despre iubire, insa mai mult despre frica, departare, viata, credinta, eu, tu, noi.

Povestea este una simpla : zmeul albastru si floarea soarelui se iubesc. Insa, in momentul in care floarea soarelui se imbolnaveste, povestea se destrama. Peste 2 ani, incet-incet, ea incearca sa o reinnoade, sa continue de unde a pus pauza, sa revina la vechile frici, care acum nu mai au legatura cu moartea. Ci cu traiul alaturi de cineva, dar doar atunci cand te-ai obisnuit sa traiesti tu cu tine.

Fie iubesti aceasta carte, fie renunti dupa primele 10 pagini. Un stil cateodata prea intens si metafore prea puternice pot face lectura greoie si intruziva, ca si cum cineva incearca sa intre cu un buldozer in sufletul tau.

La final, o alta intrebare pe care ti-o pui este : ce aratam atunci cand nu mai avem cuvinte sa mai spunem ceva?

Nu am citit nicio carte care sa fie asemanatoare cu aceasta, insa daca ti-a placut, continuarea nu a fost lansata, insa a fost pusa in scena de Chris Simion, care este si regizor.

Read and be happy 🙂


When I was three, I asked my mother why my heart can not beat once. And my mother replied: If he would beat once, there would be no gaps between the beats. And why would I need those gaps, I asked her? And she replied: „Because someday someone will come and fill them.”

I could draw a lot of quotes from the book, pages without a start and finish, like a lovers` saga. Or just people who say nice words to each other?

These beautiful words are present on each page, so at the end you have the impression that you have finished reading a book of poems. And that book also talked a little about love, but more about fear, distance, life, faith, me, you, us.

The story is simple: the blue kite and the sunflower love each other. However, when the sunflower gets sick, the story breaks down. After two years, slowly, she tries to renew it, to continue from where she pauses it, to return to the old fears that are no longer related to death. But  are related to living with someone, but only when you’re used to living with you.

Either you love this book, or  you give up after the first 10 pages. An overly intense style and too powerful metaphors can make reading difficult and intrusive, as if someone is trying to get in with a bulldozer into your soul.

Finally, another question that you ask is: what do we show when we have no more words to say ?

I haven`t read any books similar to this one. If you liked it, the sequel was not released, but it was set on stage by Chris Simion, who is also  a theatre director.

Read and be happy 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s